Un proiect editorial marca Rentrop&Straton Informatii Specializate de top


Articole despre Codul Muncii
Transparenta salariala devine obligatorie: ce trebuie sa stii pana pe 7 iunie 2026[Q&A] Telemunca: tichete de masa, pontaj, implicatii fiscale pentru angajatii care lucreaza din alte state​Reducerea salariului ca sanctiune disciplinara. Ce trebuie NEAPARAT sa stii​Sumele suportate de angajator pentru educatia timpurie a copiilor angajatilor. Tratament fiscal, conditii si documente necesareDecontarea ochelarilor de vedere de catre angajatori este obligatorie?In ce conditii se poate cumula pensia de invaliditate cu veniturile salarialeIndemnizatia de incapacitate temporara de munca poate fi poprita? Ce spun specialistiiSubventii de 2.250 lei pentru angajatori:ce trebuie sa stie firmele despre noile facilitati introduse prin OUG nr. 11/2026​Transparenta salariala. Principalele modificari aduse de Directiva (UE) 2023/970​NOI modificari pentru prevenirea hartuirii la job. Obligatii si sanctiuni pentru angajatori ​Drepturile salariatilor in caz de faliment/insolventa. Reglementari cheie pentru angajatiZile de concediu in functie de vechime. Posibilitate sau obligativitate pentru angajatori?Schimbarea denumirii firmei. Cum trebuie operata modificarea in REGES si reglementari cheie pentru angajatoriRecuperarea sumelor pentru concedii medicale de catre angajatori. Reglementari cheie si clarificari de la specialistiReduceri majore de Sarbatori pentru managerii HR​[Proiect de lege] Pacientele cu endometrioza ar putea beneficia de o zi libera platita
joi, 15 ianuarie 2026, 00:00

Beneficii salariale neimpozabile 2026. Cand si cum pot oferi angajatorii prime neimpozabile


Codulmuncii.eu

Beneficii salariale neimpozabile 2026. Cand si cum pot oferi angajatorii prime neimpozabile
Lista beneficiilor salariale neimpozabileReglementari cheieImpozitarea bonusurilor salariale

Beneficiile salariale neimpozabile sunt avantaje oferite de angajator, care nu sunt supuse impozitului pe venit, in limita unor plafoane stabilite prin Codul Fiscal. Prin oferirea acestor beneficii, angajatorii pot creste pachetul salarial net al angajatilor fara a suporta costuri fiscale suplimentare semnificative. 

In acest articol vom analiza care sunt beneficiile salariale neimpozabile si ce trebuie sa stie angajatorii pentru a fi in conformitate cu prevederile legale.

Beneficiile salariale neimpozabile in 2026 [LISTA] 

Exista mai multe tipuri de beneficii salariale care sunt scutite de impozit pe venit conform legislatiei fiscale. Unele dintre acestea sunt neimpozabile 100% fara plafon, insa altele sunt neimpozabile sub plafonul de 33% din salariul de baza. 
 

Beneficii salariale neimpozabile fara plafon


Iata principalele beneficii neimpozabile pentru care nu exista un plafon, conform prevederilor art 76 alin. 4 din Codul Fiscal, : 

1. Ajutoarele oferite de angajatori pentru evenimente speciale sau situatii deosebite. Acestea includ ajutoare de inmormantare, ajutoare pentru bolile grave si incurabile, ajutoare pentru nastere/adoptie. 

2. Cadourile in limita sumei de 300 lei oferite angajatilor, precum si cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu diverse ocazii, precum: sarbatori legale - Paste, Craciun si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, de 1 Iunie (pentru copii), de 8 martie (pentru salariate).

3. Hrana acordata de angajatori angajatilor, in conformitate cu legislatia in vigoare.

4. Indemnizatia de delegare si detasare nationala sau transnationala in limitele stabilite de lege.

5.  Indemnizatiile si orice alte sume de aceeasi natura, primite pe perioada deplasarii, în alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul desfasurarii activitatii

6. Cheltuielile de deplasare pentru transportul intre localitatea in care angajatii isi au resedinta si localitatea unde se afla locul de munca al acestora, (in cazul in care nu se asigura locuinta sau nu se suporta contravaloarea chiriei).
 
Detasarea transnationala a salariatilor - Lucrarea trateaza atat situatia salariatilor detasati de pe teritoriul Romaniei cat si situatia salariatilor detasati pe teritoriul Romaniei.

7. Sumele primite, potrivit dispozitiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare in interesul serviciului.

8. Indemnizatiile de instalare ce se acorda o singura data, la incadrarea intr-o unitate situata intr-o alta localitate decat cea de domiciliu, in primul an de activitate dupa absolvirea studiilor, in limita unui salariu de baza la angajare.

9. Cheltuielile pentru pregatirea profesionala a angajatilor

10. Avantajele sub forma dreptului la stock options plan, l
a momentul acordarii si la momentul exercitarii acestora

11. Avantajele sub forma utilizarii in scop personal a vehiculelor pentru care cheltuielile sunt deductibile in cota de 50% 

12. Avantaje pentru salariati in izolare preventiva la locul de munca (stare de urgenta/alerta)

13. Costul abonamentelor telefonice si al convorbirilor telefonice efectuate in interes de serviciu

14. Contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protectie si de lucru 

15. Acoperirea costurilor pentru testarea epidemiologica si/sau vaccinarea angajatilor 
 

Beneficii salariale neimpozabile in limita a 33% din salariul de baza


Conform art 76 alin 4^1 din Codul Fiscal, urmatoarele venituri CUMULATE lunar nu reprezinta venit impozabil in intelesul impozitului pe venit, in limita plafonului lunar de cel mult 33% din salariul de baza:

1. Prestatiile suplimentare primite de salariati in baza clauzei de mobilitate.

2. Cazarea si contravaloarea chiriei pentru spatiile de cazare/de locuit puse de catre angajatori la dispozitia angajatilor proprii, cu indeplinirea anumitor conditii:
  • 20% din salariul minim brut pe tara garantat in plata 
  • Se acorda doar daca angajatul sau sotul/sotia acestuia nu detin o locuinta personala in localitatea in care isi desfasoara activitatea
  • Spatiul este inchiriat de catre angajator
  • Plafonul neimpozabil se acorda doar unui sot daca ambii lucreaza la acelasi angajator

3. Contravaloarea serviciilor turistice si/sau de tratament -  pentru fiecare angajat care nu primeste voucher de vacanta se poate acorda aceasta facilitate in limita unui plafon anual, reprezentand nivelul unui castig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul in care au fost acordate. 

4. Contributiile la un fond de pensii facultative  - in limita a 400 euro anual pentru fiecare persoana; 

5. Primele de asigurare voluntara de sanatate, precum si serviciile medicale furnizate sub forma de abonament, suportate de angajator pentru angajatii proprii -  in limita a 400 euro anual pentru fiecare persoana

6. Abonamente sportive – in limita a 100 de euro anual pentru fiecare persoana si doar pentru serviciile oferite de furnizori ale caror activitati sunt incadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313

7. Diferenta favorabila de dobanda -  aceasta inseamna acordare unei dobanzi mai mici decat nivelul uzual de pe piata, aplicabila atat creditelor, cat si depozitelor. Facilitatea este intalnita, in general, in cazul imprumuturilor sau economiilor realizate de angajati prin intermediul unor institutii financiare cu care compania are incheiate parteneriate. 

8. Sumele suportate de catre angajator pentru plasarea copiilor angajatilor proprii in unitati de educatie timpurie - in limita a maxim 1.500 lei/luna pentru fiecare copil. Suma se acorda unui singur parinte, la un singur angajator.

IMPORTANT DE RETINUT! Plafonul de 33% se aplica CUMULAT, indiferent de cate beneficii se acorda. De asemenea, ordinea in care se includ aceste facilitati in plafon este stabilita de angajator. 

Reglementari cheie

Beneficiile salariale neimpozabile sunt strict reglementate de legislatia fiscala si pot fi verificate de autoritati. Pentru a pastra avantajele fiscale, angajatorii trebuie sa cunoasca in detaliu si sa respecte conditiile de acordare a acestor beneficii. 

Iata care sunt principalele aspecte de care trebuie sa tina cont:

Mentionarea beneficiilor in CIM sau Regulamentul Intern. Este important ca modalitatea in care se acorda cadourile (de 1 iunie, de Pasti, Craciun) sa fie mentionata in contractul de munca sau in regulamentul intern. Spre exemplu, trebuie specificat foarte clar daca angajatorul acorda cadouri atat salariatului cat si fiecarui copil minor.

ATENTIE!
Reglementarea din contractul de munca sau regulamentul intern trebuie sa priveasca cadouri, nu prime.
 
Regulamentul intern in avantajul dvs. Ghid complet - contine Modele, Studii de Caz, Comentarii si Explicatii date de specialisti in legislatia muncii>>>

Limite valorice aplicabile. Este esential ca angajatorii sa respecte conditiile si limitele legale prevazute pentru fiecare tip de beneficiu neimpozabil, astfel incat acestea sa nu fie reclasificate ca venituri salariale obisnuite, care implica impozitare.

De exemplu, un salariat care are 2 copii poate primi venituri netaxabile de Paste si Craciun in valoare de 900 lei (300 lei pentru salariat + 300 lei copil 1 + 300 lei copil 2), pentru fiecare ocazie (900 lei Paste + 900 lei Craciun)).

De 1 iunie, acelasi salariat poate primi venituri netaxabile de maxim 600 lei (300 lei copil 1 + 300 lei copil 2).

In cazul in care doi salariati, sot si sotie lucreaza la acelasi angajator si au doi copii minori – se acorda fara taxe cadouri/tichete cadou in suma de 1800 de lei neimpozabili (300 salariat + 600 de lei copii, 300 salariata + 600 de lei copii cu fiecare eveniment Paste si Craciun precum si 300 lei salariata cu ocazia zilei de 8 martie si 600 lei salariat + 600 lei salariata cu ocazia zilei de 1 iunie). 

Inregistrare in contabilitate. Fiecare tip de beneficiu trebuie sa fie inregistrat corect in contabilitate si trebuie sa fie insotit de documente justificative (decizii interne, politici de acordare). De asemenea, este esentiala reflectarea corespunzatoare in declaratiile fiscale lunare si anuale.

Impozitarea bonusurilor salariale 

Acordarea bonusurilor salariale poate varia in functie de politica fiecarei companii. Angajatorii au libertatea de a acorda bonusuri independent de rezultatele efective ale muncii, dar cu conditia sa poata justifica obiectiv citeriile stabilite. Astfel, este important sa fie stabilite in scris regulile de acordare a bonusurilor, care devin obligatorii pentru angajator pana la modificarea sau revocarea acestora.

In ceea ce priveste tratamentul fiscal al bonusurilor, acestea sunt considerate venituri salariale si sunt supuse impozitului pe venit si contributiilor sociale obligatorii, conform Codului fiscal. 

Bine de stiut! Este foarte important ca societatea sa includa corect valoarea bonusului in statul de salarii. De exemplu, daca in baza Regulamentului intern si/sau a Contractului individual de munca se prevede plata unui bonus de retentie in valoare de 100 lei net, atunci bonusul se va introduce la valoarea sa neta in statul de salarii pentru a determina corect valoarea contributiilor sociale, impozit pe venit si CAM.

In ceea ce priveste monografia contabila aplicabila bonusurilor salariale, aceasta este aceeasi ca in cazul unui salariu, deoarece valoarea bonusului se va asimila venitului brut salarial. Astfel, vom avea:
 
1. Recunoasterea pe cheltuieli de personal a avantajului in natura suportat pentru salariatul respectiv:
641 Cheltuieli cu salariile personalului = 421 Personal - salarii datorate

Observatie: Cheltuiala va fi deductibila la calculul impozitului pe profit, conform art. 25 alin. (2) din Codul fiscal.

2. Retinerea contributiilor sociale obligatorii si a impozitului pe salarii (pentru salariu plus suma bruta a bonusului):
421 Personal - salarii datorate = %
4315 Contributia de asigurare sociale
4316 Contributia de asigurari sociale de sanatate
444 Impozitul pe venituri de natura salariilor

3. Inregistrarea contributiei asiguratorie pentru munca datorata de societate:
646 Cheltuieli privind contributia asiguratorie pentru munca = 436 Contributia asiguratorie pentru munca
 
4. Plata bonusului:
421 = 5121/5311
 
DE STIUT!
Bonusul poate fi platit impreuna cu salariul sau la o data diferita, atat in numerar, cat si prin virament bancar. 

Sursa foto: Pexels.com

 
Raluca Margean
Cu o experienta de 10 ani in copywriting, Raluca creeaza continut pe diverse subiecte, inclusiv fiscalitate, legislatia muncii si educatie. Pe site-ul Codulmuncii.eu abordeaza teme referitoare la contractele de munca, drepturile si obligatiile angajatilor si angajatorilor, proceduri si termene legale, toate acestea cu scopul de a ajuta companiile si salariatii sa cunoasca, sa inteleaga si sa aplice corect normele legale in relatiile lor de munca. 
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri