Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013

 Parlamentul României adoptă prezenta lege.

TITLUL I

Dispoziţii generale

CAPITOLUL I

Obiectul reglementării

Iti oferim Codul Muncii 2024 PDF

Vrei ultimele modificari din Codul Muncii?
Iti oferim GRATUIT Raportul special "CODUL MUNCII ACTUALIZAT"!
Vei primi si ultimele noutati din Newsletterul Codul muncii

Completeaza mai jos adresa ta de email

Da, sunt de acord ca datele mele personale sa fie prelucrate in conformitate cu Regulamentul UE 679/2016

Art. 1. – Prezenta lege are ca obiect punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, prin reglementarea situaţiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum şi prin punerea de acord a legislaţiei cu dispoziţiile acesteia

 Art. 2. – În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:

a) Codul de procedură penală - Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege;

b) Codul de procedură penală din 1968 - Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare;

c) legea veche - Codul de procedură penală din 1968, precum şi orice dispoziţii cu caracter procesual penal anterioare intrării în vigoare a prezentei legi;

d) legea nouă - Codul de procedură penală şi dispoziţiile cu caracter procesual penal, astfel cum au fost modificate prin titlurile II şi III;

e) Codul penal din 1968 - Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL II

Dispoziţii privind situaţiile tranzitorii

Art. 3. – Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi.

Art. 4. – (1) Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.

(2) Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile Codului de procedură penală.

(3) În cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, încălcarea, în cursul urmăririi penale, a dispoziţiilor legale privind prezenţa obligatorie a învinuitului sau a inculpatului ori asistarea obligatorie a acestora de către apărător poate fi invocată până la începerea dezbaterilor.

Art. 5. – (1) Cauzele aflate în cursul urmăririi penale la data intrării în vigoare a legii noi rămân în competenţa organelor de urmărire penală legal sesizate, urmând a fi soluţionate potrivit acesteia, cu excepţia cauzelor de competenţa parchetelor militare şi a secţiilor militare din cadrul parchetelor competente.

(2) Sesizarea instanţei în cauzele prevăzute la alin. (1) se va face potrivit normelor de competenţă din legea nouă.

(3) La judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie potrivit legii vechi, precum şi a celor care au rămas în competenţa acesteia în condiţiile alin. (1), participă procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

 Art. 6. – (1) Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se soluţionează de către instanţa competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeaşi lege.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), instanţa pe rolul căreia se află cauza o trimite judecătorului de cameră preliminară, pentru a proceda potrivit art. 342-348 din Codul de procedură penală, ori, după caz, o declină în favoarea instanţei competente.

Art. 7. – Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe, judecata urmând a se desfăşura potrivit legii noi.

 Art. 8. – Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.

 Art. 9. – (1) Sentinţele supuse căilor de atac ordinare potrivit legii vechi, cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi, sunt supuse apelului. Apelul se judecă de către instanţa competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeaşi lege.

(2) Cererile de recurs împotriva sentinţelor prevăzute la alin. (1) depuse anterior intrării în vigoare a legii noi se vor considera cereri de apel.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1), termenul de declarare a apelului se calculează potrivit art. 363 din Codul de procedură penală din 1968.

(4) Deciziile pronunţate în apelurile soluţionate potrivit alin. (1) sunt definitive, în condiţiile art. 552 din Codul de procedură penală.

(5) Sentinţele prin care s-a dispus, potrivit legii vechi, restituirea cauzei procurorului cu privire la care termenul de declarare a recursului nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse contestaţiei, potrivit art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală.

(6) Contestaţia prevăzută la alin. (5) se soluţionează de către judecătorul de cameră preliminară al instanţei ierarhic superioare celei căreia îi revine, potrivit legii noi, competenţa să judece cauza în primă instanţă ori, după caz, de către completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(7) Cererile de recurs împotriva sentinţelor prevăzute la alin. (5), depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, se vor considera contestaţii.

(8) Termenul de declarare a contestaţiei prevăzute la alin. (5) se calculează potrivit art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968.

 Art. 10. – (1) Apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală se soluţionează de către aceeaşi instanţă, potrivit dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel.

(2) Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel.

(3) Deciziile pronunţate în apelurile soluţionate potrivit alin. (1) şi (2) sunt definitive, în condiţiile art. 552 alin. (1) din Codul de procedură penală.

(4) Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva sentinţelor prin care s-a restituit cauza procurorului, se soluţionează conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la contestaţie de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond ori, după caz, de către completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 Art. 11. – (1) Deciziile pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casaţie.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), termenul de 30 de zile de declarare a recursului în casaţie curge după cum urmează:

a) de la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, pentru procuror şi pentru părţile cu privire la care legea anterioară ni prevedea obligaţia comunicării deciziei de apel, precum şi pentru părţile cărora decizia le-a fost comunicată anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală;

b) de la data comunicării, pentru părţile cărora decizia le-a fost comunicată după data intrării în vigoare a Codului de procedură penală.

(3) Cererile de recurs împotriva deciziilor prevăzute la alin. (1), depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, se vor considera cereri de recurs în casaţie.

(4) Soluţionarea recursului în casaţie este supusă dispoziţiilor Codului de procedură penală.

(5) Deciziile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală.

 Art. 12. – (1) Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), prin derogare de la dispoziţiile art. 552 alin. (1) din Codul de procedură penală, hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data soluţionării recursului, dacă acesta a fost respins ori dacă a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de recurs.

(3) Hotărârile pronunţate în recursul soluţionat potrivit alin. (1) nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Art. 13. – Hotărârile rămase definitive anterior intrării în vigoare a legii noi nu pot fi atacate cu recurs în casaţie în condiţiile legii noi.

Art. 14. – (1) Rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată ori de către instanţa competentă, dispusă după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, se desfăşoară conform legii noi.

(2) În cauzele în care rejudecarea s-a dispus anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală, dispoziţiile art. 5-10 se aplică în mod corespunzător.

Art. 15. – (1) Plângerile împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanţele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeaşi lege.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), instanţa care admite plângerea şi reţine cauza spre judecare conform art. 278¹ alin. (8) lit. c) din Codul de procedură penală din 196⁸ face în mod corespunzător aplicarea dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, cu privire la probele şi actele de urmărire penală. Încheierea este supusă contestaţiei, în condiţiile legii noi.

(3) Soluţiile de netrimitere în judecată cu privire la care termenul de formulare a plângerii la instanţă nu a expirat la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse plângerii la judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile prevăzute de art. 340 din Codul de procedură penală. Plângerea se soluţionează potrivit legii noi.

Art. 16. – (1) Măsurile preventive aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii noi continuă şi se menţin pe durata pentru care au fost dispuse, în condiţiile prevăzute de legea veche. La expirarea acestei durate, măsurile preventive pot fi prelungite ori, după caz, menţinute, revocate sau înlocuite cu o altă măsură preventivă, în condiţiile legii noi.

(2) La expirarea duratei măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea ori a obligării de a nu părăsi ţara, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii noi, se poate lua împotriva inculpatului oricare dintre măsurile preventive prevăzute de legea nouă.

(3) În cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori cea a obligării de a nu părăsi ţara, aflată în curs de executare, se menţine până la termenul de judecată acordat în cauză, când instanţa poate lua împotriva inculpatului oricare dintre măsurile preventive prevăzute de legea nouă.

 Art. 17. – (1) Propunerile, cererile sau orice alte cauze privind luarea, prelungirea, revocarea, înlocuirea sau încetarea măsurilor preventive, în cursul urmăririi penale, aflate în curs de soluţionare în primă instanţă la data intrării în vigoare a legii noi, se soluţionează de către judecătorul de drepturi şi libertăţi competent conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeaşi lege.

(2) Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva încheierilor din cursul urmăririi penale privitoare la măsurile preventive, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit regulilor prevăzute de legea veche. Dacă instanţa admite recursul şi casează încheierea, procedează la rejudecarea cauzei conform legii noi, putând lua oricare dintre măsurile preventive prevăzute de aceasta.

Art. 18. – Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva încheierilor prin care, în cursul judecăţii, s-a dispus luarea, menţinerea, revocarea, înlocuirea sau încetarea măsurilor preventive, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit regulilor prevăzute de legea veche. Dacă instanţa admite recursul şi casează încheierea, procedează la rejudecarea cauzei conform legii noi, putând lua oricare dintre măsurile preventive prevăzute de aceasta.

 Art. 19. – Atunci când, în cursul procesului, se constată că în privinţa unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 din Codul penal din 1968, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanţa dispune achitarea, în condiţiile Codului de procedură penală.

 Art. 20. – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Tribunalul Militar Bucureşti şi Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti se desfiinţează.

(2) Posturile ocupate şi personalul din cadrul Tribunalului Militar Bucureşti şi Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti se transferă la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti sau, după caz, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, iar posturile vacante, în funcţie de necesităţi, se pot transfera şi la alte instanţe militare sau parchete militare. Persoanele care ocupă funcţii de conducere la instanţa sau parchetul desfiinţat se transferă pe posturi de execuţie la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti sau, după caz, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.

(3) Spaţiile şi dotările materiale ale Tribunalului Militar Bucureşti şi ale Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti vor fi preluate prin redistribuire de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, respectiv de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.

(4) La data desfiinţării Tribunalului Militar Bucureşti, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti îşi schimbă denumirea în Tribunalul Militar Bucureşti, iar Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti îşi schimbă denumirea în Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

(5) Prin aplicarea dispoziţiilor alin. (1) -(4), tribunalele militare Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara devin echivalente în grad tribunalelor.

(6) Personalul din cadrul tribunalelor militare Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara care are grad profesional de judecătorie dobândeşte, la data intrării în vigoare a prezentei legi, gradul profesional de tribunal, precum şi drepturile şi obligaţiile aferente. Posturile de conducere de la tribunalele militare Cluj, Iaşi şi Timişoara se ocupă în condiţiile prevăzute de art. 48 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(7) Personalul din cadrul parchetelor militare de pe lângă tribunalele militare Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara care are grad profesional de parchet de pe lângă judecătorie dobândeşte, la data intrării în vigoare a prezentei legi, gradul profesional de parchet de pe lângă tribunal, precum şi drepturile şi obligaţiile aferente acestuia. Posturile de conducere de la parchetele militare de pe lângă tribunalele militare Cluj, Iaşi şi Timişoara se ocupă în condiţiile prevăzute de art. 49 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(8) Noile state de funcţii şi de personal pentru Tribunalul Militar Bucureşti şi pentru Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti se aprobă prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului apărării naţionale, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 21. – (1) Cauzele aflate pe rolul Tribunalului Militar Bucureşti, care se desfiinţează, vor fi preluate pe cale administrativă, în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, redenumit conform art. 20 alin. (4), care continuă soluţionarea acestora.

(2) Cauzele aflate în curs de soluţionare la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care se desfiinţează, vor fi preluate pe cale administrativă, în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, redenumit conform art. 20 alin. (4), care continuă soluţionarea acestora.

 Art. 22. – Ori de câte ori alte acte normative, cu excepţia Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, a Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate şi a Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, fac referire la măsura arestării preventive, referirea se consideră a fi făcută şi la măsura arestului la domiciliu.

Art. 23. – (1) Cererile, contestaţiile şi sesizările introduse în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect aplicarea art. 4 şi 6 din această lege în cazul hotărârilor rămase definitive anterior intrării ei în vigoare, se soluţionează după procedura prevăzută în prezentul articol, care se completează cu dispoziţiile Codului de procedură penală.

(2) Cererile, contestaţiile şi sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate se soluţionează de urgenţă şi cu precădere de către instanţa corespunzătoare în grad instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică şi cererilor, contestaţiilor şi sesizărilor privind persoaneîe aflate în amânarea sau întreruperea executării pedepselor sau a măsurilor educative.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), dacă, potrivit Codului de procedură penală, competenţa ar reveni mai multor instanţe de grad diferit, competenţa de a soluţiona cauza cu privire la toate incidentele la executare privind aceeaşi persoană revine instanţei superioare în grad.

(4) Instanţa sesizată cu privire la situaţiile prevăzute la alin. (2) va examina şi rezolva, din oficiu, referitor la aceeaşi persoană, orice aspecte necesare soluţionării cauzei.

(5) Comisiile constituite în baza Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 privind constituirea şi atribuţiile comisiilor de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale sesizează instanţa competentă în situaţiile în care cel puţin unul dintre membrii lor apreciază că sunt aplicabile dispoziţiile art 4 sau ale art. 6 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

*) Intră în vigoare la data de 30 decembrie 2013

(6) În cazurile în care apreciază că executarea pedepsei urmează să înceteze în cursul lunii februarie 2014, comisiile sesizează instanţa competentă potrivit prezentului articol cu cel puţin 15 zile înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură penală.

*) Intră în vigoare la data de 30 decembrie 2013

(7) Cererile, contestaţiile şi sesizările privind persoane aflate în stare de libertate se soluţionează de către instanţa de executare.

(8) În toate cazurile prevăzute la alin. (1), procedura se desfăşoară fără participarea procurorului, a condamnatului, căruia i se comunică termenul de soluţionare şi posibilitatea de a formula concluzii scrise, şi fără participarea avocatului condamnatului. Dispozitivul hotărârii se comunică procurorului şi condamnatului în ziua pronunţării.

(9) Hotărârea poate fi atacată cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

(10) Contestaţia se soluţionează de un complet format dintr-un judecător, cu participarea procurorului şi cu citarea condamnatului, în şedinţă publică.

(11) Hotărârea prin care se constată aplicabilitatea art. 4 sau a art. 6 din Codul penal şi se dispune punerea în libertate a condamnatului este executorie. Contestaţia nu suspendă executarea şi se soluţionează în termen de 3 zile.

 Art. 24. – Dispoziţiile procesual penale din legile speciale se completează cu cele ale Codului de procedură penală.

TITLUL II

Dispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

Art. 25. – Articolul 488 din Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 21 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 488. – În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 481, constatarea săvârşirii acestora şi cercetarea penală revin organelor de urmărire penală."

Art. 26. – Articolul 2821 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

 Art. 27. – Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 30 ianuarie 1991, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

 1. La articolul 7, alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 7. – Acţiunile izvorând dintr-un act de concurenţă neloială sunt de competenţa tribunalului locului săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găseşte sediul pârâtului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului."

 2. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

"Art. 8. – Acţiunea penală în cazurile prevăzute la art. 5 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la sesizarea camerei de comerţ şi industrie teritoriale sau a altei organizaţii profesionale ori la sesizarea persoanelor împuternicite de Consiliul Concurenţei. În aplicarea prezentei legi, Consiliul Concurenţei va avea atribuţiile prevăzute la art. 33-38 şi 40 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

 3. Articolele 9, 10, 11, 12 şi 13 se abrogă.

 Art. 28. – Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

 1 După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 241, cu următorul cuprins:

"Art. 241 – (1) Instanţa de judecată, prin hotărârea prin care soluţionează fondul cauzei, poate dispune încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.

(2) Procurorul sau instanţa de judecată poate dispune, din oficiu sau la cerere, oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal."

2. La articolul 32, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(4) În situaţiile prevăzute la art. 24, organele de control vor putea cere organelor judiciare să dispună măsurile menţionate la alin. (1). Organele de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmărire penală sesizate şi, după caz, instanţei să dispună oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal."

 Art. 29 – Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.Titlul legii se modifică şi va avea următorul cuprins:

"LEGE privind securitatea naţională a României"

 2. În tot cuprinsul legii, sintagma "siguranţă naţională" se înlocuieşte cu sintagma "securitate naţională".

 3. După articolul 12 se introduc zece noi articole, articolele 121-1210, cu următorul cuprins:

"Art. 121 – În situaţiile prevăzute la art. 3 organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pot, în condiţiile legii privind organizarea şi funcţionarea acestora:

a) să solicite şi să obţină obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la autorităţi sau instituţii publice, respectiv să solicite de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice;

b) să consulte specialişti ori experţi;

c) să primească sesizări sau note de relaţii;

d) să fixeze unele momente operative prin fotografiere, filmare sau prin alte mijloace tehnice ori să efectueze constatări personale, cu privire la activităţi publice desfăşurate în locuri publice, dacă această activitate este efectuată ocazional;

e) să solicite obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât conţinutul acestora, şi reţinute de către aceştia potrivit legii;

f) să efectueze activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale.

Art. 122 – Activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului se efectuează numai în situaţiile în care:

a) nu există alte posibilităţi ori sunt posibilităţi limitate pentru cunoaşterea, prevenirea sau contracararea riscurilor ori ameninţărilor la adresa securităţii naţionale;

b) acestea sunt necesare şi proporţionale, date fiind circumstanţele situaţiei concrete;

c) a fost obţinută autorizaţia prevăzută de lege.

Activităţile specifice prevăzute la alin. 1 pot consta în:

a) interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice formă;

b) căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar accesul într-un loc, la un obiect ori deschiderea unui obiect;

c) ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acesta le conţine, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee;

d) instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse, supravegherea prin fotografiere, filmare sau prin alte mijloace tehnice ori constatări personale, efectuate sistematic în locuri publice sau efectuate în orice mod în locuri private;

e) localizarea, urmărirea şi obţinerea de informaţii prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere;

f) interceptarea trimiterilor poştale, ridicarea şi repunerea la loc a acestora, examinarea lor, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee;

g) obţinerea de informaţii privind tranzacţiile financiare sau datele financiare ale unei persoane, în condiţiile legii.

Art. 123 – Propunerea de autorizare a unor activităţi specifice din cele prevăzute la art. 122 alin. 2 se formulează în scris şi trebuie să cuprindă:

a) numele şi funcţia persoanei care formulează propunerea;

b) data şi locul emiterii propunerii;

c) date sau informaţii din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale, prin prezentarea faptelor şi circumstanţelor pe care se întemeiază propunerea;

d) motivaţia pentru care se impun activităţi specifice;

e) categoriile de activităţi pentru care se propune solicitarea autorizării;

f) dacă este necesară încuviinţarea pătrunderii în spaţii private pentru desfăşurarea de activităţi specifice;

g) perioada pentru care se propune solicitarea autorizării;

h) identitatea persoanei supusă măsurii, dacă aceasta este cunoscută;

i) locul unde urmează a fi executate activităţile propuse, dacă acesta este cunoscut.

Propunerea se înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este examinată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în termen de 24 de ore de la înregistrare ori de îndată în cazurile urgente, de procurori anume desemnaţi de acesta.

Dacă apreciază că propunerea este nejustificată, procurorul o respinge prin ordonanţă motivată, comunicând aceasta de îndată organului care a formulat-o.

Dacă se apreciază că propunerea este întemeiată şi sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau înlocuitorul de drept al acestuia solicită în scris preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie autorizarea activităţilor propuse.

Solicitarea trebuie să cuprindă datele menţionate la alin. 1.

Solicitarea este examinată, de urgenţă, în camera de consiliu, de unul din judecătorii anume desemnaţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cazul în care judecătorul, examinând solicitarea, apreciază că nu sunt suficiente informaţii, solicită suplimentarea de îndată, în scris, a argumentelor prezentate.

Art. 124 – În cazul solicitării prelungirii autorizării, cererea se întocmeşte potrivit art. 123, care se aplică în mod corespunzător, la care se adaugă solicitarea de prelungire a autorizării, cu prezentarea motivelor ce justifică prelungirea.

Art. 125 – În cazul în care judecătorul constată că solicitarea este justificată şi activităţile se impun în condiţiile art. 122 alin. 1, dispune autorizarea, prin încheiere motivată, care trebuie să cuprindă:

a) denumirea instanţei, data, ora şi locul emiterii;

b) date şi informaţii din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale, prin prezentarea faptelor şi circumstanţelor care justifică măsura;

c) activităţile specifice autorizate, dintre cele prevăzute la art. 122 alin. 2;

d) identitatea persoanei care este afectată de activităţile specifice, prin restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dacă aceasta este cunoscută;

e) organele care efectuează activităţile autorizate;

f) persoanele fizice sau juridice care au obligaţia de a acorda sprijin la executarea activităţilor autorizate;

g) precizarea locului sau a localităţilor în care se vor desfăşura activităţile autorizate, dacă acestea sunt cunoscute;

h) durata de valabilitate a autorizaţiei.

Judecătorul emite, totodată, un mandat cuprinzând elementele prevăzute la alin. 1 lit. a) şi c) -h).

În situaţiile în care este necesar să se autorizeze noi activităţi decât cele iniţiale, desfăşurarea acestora în alte locuri sau localităţi, dacă sunt cunoscute, ori atunci când au intervenit schimbări ale numerelor de apel, mandatul iniţial se completează în mod corespunzător, cu aplicarea procedurii prevăzute de art. 123.

Durata de valabilitate a autorizării activităţilor este cea necesară pentru desfăşurarea acestora, dar nu mai mult de 6 luni. Autorizarea poate fi prelungită în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 3 luni. Durata maximă a autorizărilor cu privire la aceleaşi date şi informaţii din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale este de doi ani. Activităţile specifice încetează înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate, îndată ce au încetat motivele care le-au justificat.

Art. 126 – În cazul în care judecătorul constată că cererea nu este justificată, o respinge prin încheiere motivată. Încheierea este definitivă. O nouă autorizaţie cu privire la aceeaşi persoană poate fi solicitată şi emisă numai dacă cererea se bazează pe noi date şi informaţii şi cu respectarea prevederilor art. 123-125.

  Art. 127 – Atunci când întârzierea obţinerii autorizării ar prejudicia grav finalitatea activităţilor specifice necesare, acestea se pot efectua cu autorizarea procurorului, pe o durată de maximum 48 de ore, urmând ca autorizarea judecătorului să fie solicitată, de îndată ce există posibilitatea, dar nu mai târziu de expirarea acestui termen. Judecătorul se pronunţă asupra cererii de îndată.

În cazul în care judecătorul apreciază că se impune continuarea activităţilor prevăzute la alin. 1, dispoziţiile art. 123-125 se aplică în mod corespunzător.

Dacă judecătorul apreciază că nu se mai impune continuarea activităţilor prevăzute la alin. 1, confirmă efectuarea acestora şi păstrarea materialelor obţinute sau, după caz, dispune încetarea de îndată a acestora şi distrugerea materialelor obţinute, în termen de maximum 7 zile. O copie a procesului-verbal privind distrugerea se transmite judecătorului.

Art. 128 – Persoanele care solicită autorizarea, autorizează, pun în executare sau sprijină punerea în executare a autorizării beneficiază de protecţia legii şi sunt obligate să păstreze secretul asupra datelor şi informaţiilor de care iau cunoştinţă cu acest prilej şi să respecte prevederile legale privind protecţia informaţiilor clasificate.

Organele care pun în executare activităţile autorizate sunt obligate să le întrerupă de îndată atunci când temeiurile care le-au justificat au încetat şi să îl informeze despre aceasta pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie informează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie despre întreruperea activităţilor autorizate atunci când temeiurile care le-au justificat au încetat.

Aceleaşi organe au obligaţia să îl informeze în scris pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie despre rezultatul activităţilor autorizate prin mandat şi despre măsurile luate, conform legii.

Procedura de autorizare a activităţilor specifice, precum şi desfăşurarea activităţilor autorizate se fac cu respectarea prevederilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate.

Art. 129 – Datele şi informaţiile de interes pentru securitatea naţională, rezultate din activităţile autorizate, dacă indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt reţinute în scris şi transmise organelor de urmărire penală, potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, însoţite de mandatul emis pentru acestea, la care s